top of page
XF3A2369.jpg

Despre mine 

lic. Ruxandra Alexandru-Nischkauer, M. M.A.
 

M-am născut în București, România, iar de-a lungul anilor, drumul meu profesional și academic m-a purtat prin mai multe colțuri ale lumii. Fiecare etapă mi-a adus perspective noi și experiențe care m-au format atât ca om, cât și ca profesionistă. Din 2009, locuiesc în Viena.

Cariera mea profesională a început în afara domeniului psihosocial – timp de aproape zece ani am lucrat în managementul calității și comunicare corporativă. Aceste experiențe m-au ajutat să înțeleg mai bine modul în care funcționează sistemele, procesele și relațiile dintre oameni.

Totuși, dorința de a lucra direct cu oamenii și de a le fi alături în momente de schimbare și evoluție personală a fost mereu prezentă. Așa a început o nouă etapă în parcursul meu profesional – una în care pot însoți oamenii în procesul lor de autocunoaștere, dezvoltare și (re)descoperire a propriilor resurse.

 

Lucrez cu empatie, deschidere și sensibilitate față de diversitatea culturală și individuală a fiecărei persoane.

Experiență profesională în domeniul psihosocial:

  • Din 2025

Consiliere în sănătate mintală (limba română) – Mavie Work GmbH​

  • Din 2021

Lucru cu persoane cu afecțiuni psihice – Verein LOK Leben ohne Krankenhaus

  • 2024-2026

Psihoterapie în regim individual și co-coordonare în cadrul terapiei de grup – ÖAGG-Psychotherapeutische Ambulanz

  • 2020–2021

Lucru cu copii și adolescenți cu dizabilități și familiile acestora – Benedictus GmbH

 

  • 2015–2018


Lucru cu minori neînsoțiți solicitanți de azil – Samariterbund Burgenland

 
Practică suplimentară
 

• Landes-Krankenhaus Steyr – Clinica de zi psihiatrică și psihosomatică
• pro mente Wien – Grupul de ceramică
• Integrationshaus – Sprijin psihosocial pentru locuire asistată
• Ärzteheim Wien – Echipa de psihologie

Studii și formare profesională:

 

• Din 2022


Fachspezifikum Psychodrama (Formare psihoterapeutică specifică în Psihodramă)
Österreichischer Arbeitskreis für Gruppentherapie und Gruppendynamik (ÖAGG) & Bertha von Suttner Privatuniversität St. Pölten

• 2020–2022


Curs propedeutic în psihoterapie
Österreichischer Arbeitskreis für Gruppentherapie und Gruppendynamik  (ÖAGG), Viena

• 2015–2018


Formare ca Trainer Creativ
Wiener Schule für Kunsstherapie, Viena

 

• 2007–2009


Master în Științe Sociale
Universitatea Albert-Ludwigs Freiburg, Germania, Universitatea KwaZulu-Natal Durban, Africa de Sud, Universitatea Jawaharlal Nehru, New Delhi, India

• 2002–2004


Master în Psihologie Economică și Organizațională
Universitatea din București, România

• 1998–2002


Licență în Psihologie și Științele Educației
Universitatea din București, România

Afiliere profesională
 
  • ÖAGG - Österreichischer Arbeitskreis für Gruppentherapie und Gruppendynamik

  • ÖBVP - Österreichischer Bundesverband für Psychotherapie

Impressum    Datenschutz  

Alexandru-Nischkauer   2026  creat de Misio Studio Werbeagentur

bottom of page